Ce-i drept este în mare parte vina mea, ştiam că plăcuţa de înmatriculare nu stă bine prinsă, de când am lovit uşor un stâlp, dar nu mă aşteptam să cadă în timpul mersului între casă şi aeroport. Cert e că la aeroport nu mai aveam plăcuţă de înmatriculare faţă, iar a doua zi m-am învoit de la servici ca să rezolv problema.
Amenda pentru condusul unui autovehicol fără o plăcuţă de înmatriculare este de 750 de lei, aşa că preţul unei călătorii de 10 lei cu taxiul până la Poliţie se justifica. Bineînţeles că mă documentasem privind dosarul ce trebuia depus şi aveam toate documentele necesare şi numărul de copii de rigoare.
10:00 – La Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a.k.a DRP-CIV
11:00 – După o oră de coadă ajung la doamna drăguţă care trebuie să-mi verifice dosarul, dar apare o problemă, la schimbarea de domiciliu din 2010, nu am mutat dosarul maşinii la noul domiciliu, că era în acelaşi sector şi din punct de vedere al celorlalte impozite locale anunţasem mutarea, nu a contat. Trebuie schimbat talonul maşinii. Am completat declaraţia ce trebuie vizată la Departamentul de Taxe Locale.
12:30 – Taxiul de la DRP-CIV înapoi în oraş a costat 20 de lei că m-a ocolit pe la bariera Pipera unde am aşteptat să treacă trenul şi apoi n-a avut să-mi dea rest.
13:00 – După 30 de minute de aşteptat şi explicaţii, o altă doamnă mai puţin drăguţă de la Taxe Locale mi-a spus că maşina se mută uşor, doar 24 de lei penalizare pentru că nu am anunţat la timp mutarea, dar mi-a spus de asemenea că apartamentul cumpărat în 2011, precum şi un garaj cumpărat în acelaşi an, nu sunt corect înregistrate pe numele ambilor soţi şi deci trebuie reglată urgent situaţia pentru că trebuie recalculat impozitul şi plătite şi penalizări.
13:30 – Am ajuns la CEC ca să plătesc taxa de 37 de lei pentru noul talon.
14:00 – Încă 10 lei pentru taxiul care m-a adus înapoi la DRP-CIV şi m-am aşezat din nou la coadă la aceeaşi doamnă drăguţă.
15:00 – Tura ei s-a terminat, dar problema nu este asta, ci faptul că două persoane sunt de la o firmă de leasing şi schimbă taloanele pentru 20 de autovehicule.
16:00 – Am depus actele pentru noul talon, termenul de predare, 2 ore. Numai cu noul talon pot să depun din nou dosarul pentru plăcuţa de înmatriculare pierdută.
17:00 – După o masă în apropiere mă aşez a treia oară la coadă la DRP-CIV cu planul să ridic talonul la ora 18 şi să depun imediat dosarul pentru plăcuţă.
18:00 – Surpriză, este coadă şi la ridicare acte, acum stau la două cozi în paralel şi merg dintr-o parte în alta.
18:30 – Am talon şi depun dosarul pentru plăcuţa lipsă, costă 20 de lei şi ar fi gata în 2 ore, numai că programul se termină la orele 20. Aş lua un taxi spre casă dar toate taxiurile au dispărut iar telefonul a rămas fără baterie. Merg pe jos patru staţii până mă prinde din urmă un tramvai.
Total general :111 lei şi ziua de joi pierdută, o declar şi pe ea nulă, vineri am mers cu maşina la DRP-CIV (în pofida riscurilor) şi am ridicat plăcuţa la ora 8 dimineaţa. Mă gândesc cu groază cum să rezolv problema cu impozitul pe proprietăţi.
Concluzie: Chit că funcţionarii sunt mai amabili, tot e greu cu birocraţia şi cu cozile.