Luna septembrie a continuat să aducă scăderi pe bursele româneşti, chiar mai mari decât cele de pe bursele internaţionale. Se pare că am intrat într-o piaţă bear al cărei sfârşit nu este aproape. În acest context, cât timp am fost poziţionat greşit de la început, nu am ce să fac decât să urmăresc evoluţia pieţei şi să continui să cumpăr folosind sumele pe care le aloc pentru bursă în fiecare lună.

Portofoliul Saakra a avut un randament de -11% în această lună, principalele pierderi au fost suferite de titlurile Banca Transilvania, care s-au depreciat cu 15%, titlurile Compa, care s-au depreciat cu 19% şi poziţiile short pe cursul RON/EUR care a pierdut 43% din marja depusă.

Activitatea din această lună a dus la achiziţii de acţiuni Erste Bank, Banca Transilvania, Fondul Proprietatea şi SIF Moldova.  Preţurile au continuat să scadă însă şi după achiziţii. Am vândut o parte din portofoliul de petrol, pe care am marcat un profit rezonabil, însă mic ca şi valoare.

Pierderea cumulată a trimestrului III este de -25.1%, iar rezultatul cumulat al primelor trei trimestre din 2011 este -19,9%. Chiar şi în cel mai bun scenariu, recuperarea acestor pierderi va dura ceva timp.

Portofoliul Long Term a continuat să sufere, cu -11.4% în această lună, în principal datorită scăderii titlurilor Erste Bank cu 20%, în condiţiile în care toate băncile din Europa au fost afectate de lipsa de încredere în instituţiile financiare. Activitatea acestei luni a constat în închiderea unei poziţii short pe Fondul Proprietatea şi achiziţia unor acţiuni Petrom.

Pierderea cumulată a acestui portofoliu pe trimestrul III este de -22,9%, iar pentru primele trei trimestre ale anului 2011 de -23,8%

Rămân în aşteptarea unor zile mai bune.

Please share and like us:
0

Alte articole care te-ar putea interesa:

Comments are closed.

css.php