Bursele internaţionale au fost afectate în luna martie de puternicul cutremur din Japonia şi urmările sale, precum şi de escaladarea conflictului din Libia.

Portofoliul Saakra a crescut totuşi în luna martie cu 2,1%, chiar în condiţiile în care numărul de acţiuni care au avut profit a fost mai mic decât al celor ce au adus pierderi. Aproape 60% din creştere s-a datorat performanţei SIF2 şi Teraplast, în primul caz în urma randamentului de peste 6% al dividendelor, iar în cel de-al doilea caz, datorită programului de răscumprare al propriilor acţiuni susţinut de societatea cu sediul în Bistriţa. De cealaltă parte, jumătate din scădere s-a datorat pe de-o parte titlurilor Erste Bank, ce şi-au păstrat cotaţia în euro dar au fost penalizaţi de aprecierea de 5% a leului în perioada analizată; iar pe de altă parte de Transelectrica unde euforia din luna februarie s-a stins, titlurile revenind la preţurile de la începutul anului.

S-a continuat acumularea de titluri ale Fondului Proprietatea profitând de presiunea la vânzare existentă în piaţă. De asemenea, în contextul întăririi leului faţă de moneda europeană s-au închis contractele futures la iunie, marcându-se un profit de 2,5% în 10 săptămâni. Datorită efectului de levier, profitul a reprezentat 80% din valoarea sumei efectiv blocate în marjă însă contribuţia la profitul portofoliului a fost mică datorită ponderii reduse în acesta. A treia decizie de activitate a portofoliului a constat în achiziţia de acţiuni Bucovina Club de Munte (simbol BCM), o societate mică şi subevaluată dar a cărei cotaţii suferă din lipsă de lichiditate.

Randamentul cumulat al primului trimestru din 2011 pentru portofoliul Saakra este de 12,4%.

Portofoliul Long Term a pierdut 1,5% din valoare, datorită expunerilor semnificative pe Erste Bank şi Transelectrica, titlurile care au pierdut în luna martie, după cum am menţionat mai sus. Câştigurile înregistrate de titlurile SIF2, nu au reuşit să compenseze în totalitate pierderile, aşa că randamentul total rămâne negativ. Totuşi, performanţa cumulată a portofoliului Long Term în Trim. I 2011 rămâne ferm în teritoriu pozitiv la 6,2%.

Please share and like us:
0

Alte articole care te-ar putea interesa:

Comments are closed.

css.php