Având în vedere tulburările economice cauzate de criza grecească şi faptul că bursa nu este foarte activă în lunile de vară, rezultatele lunii iunie sunt mulţumitoare.
Portofoliul Saakra a înregistrat o creştere de +0,5%. Una din principalele contribuţii pozitive au fost datorate acţiunilor Banca Transilvania care au crescut cu 8% pe fondul creşterii încrederii în performanţele băncii. Cea mai importantă contribuţie însă a fost o tranzacţie direcţională cu instrumente derivate pe cursul de schimb leu-euro, care a avut un randament de 32% din suma (mică) investită. Detalii mai jos. Principala pierdere a fost dată de acţiunea Teraplast care s-a depreciat cu 10% pe un rulaj redus. În ultimele două luni, compania a anunţat schimbarea echipei de management şi a anunţat pierderi operaţionale în primul trimestru din 2011.
Această lună a adus o activitate destul de bogată în portofoliu. La începutul lunii, am vândut acţiuni Albalact, o decizie luată în mai şi aplicată atunci când preţul a crescut temporar. Decizia s-a dovedit corectă până acum, Albalact a pierdut 5% din valoare după vânzare. În ultima săptămână a lunii însă, am sesizat oportunităţi de achiziţie şi am cumpărat doi barili de petrol şi câteva acţiuni ale Fondului Proprietatea. În mijlocul lunii am identificat la timp o oportunitate pe termen scurt dată de un trend de depreciere continuă a leului faţă de euro şi am cumpărat euro la 4,17 pentru a vinde în următoarele 8 zile la un curs mediu de 4,215, generând un randament semnificativ datorită efectului de levier al produsului derivat folosit.
Randamentul cumulat al trimestrului II 2011 a fost de -1,9%, dar performanţa pe întreg Semestrul I 2011 este de +10,2%.
Portofoliul Long Term a fost însă afectat de turbulenţele externe şi a pierdut 0,9% din valoare, iar 60% din pierdere s-a datorat deprecierii acţiunilor SIF Moldova şi Transelectrica cu câte 5% fiecare. Pierderea a fost parţial compensată de creşterea cu 4% a acţiunilor Erste Bank, iar mare parte din această creştere s-a datorat aprecierii euro faţă de leu.
Randamentul cumulat al Trimestrului II 2011 a fost tot de -0,9%, dar şi aici randamentul Semestrului I rămâne pozitiv la +5,4%.
Salut!
Ce metoda ai folosit pentru calculul randamentului? Au mai fost intrari sau iesiri de capital in cursul anului?
Per total e o performanta destul de buna, cu 1% peste BET-FI si cu 2% peste BET pentru Portofoliul Saakra.
Felicitari pentru transparenta!
Am calculat profitul ca valoarea finală + dividende (brut) – valoarea iniţială. Apoi, am împărţit profitul la valoarea iniţială.
Pentru portofoliul Saakra nu au fost ieşiri sau intrări de capital pe parcursul anului, la portofoliul Long Term au fost ieşiri la sfârşitul perioadei.
Apropo, cum sugerezi să calculez randamentul în cazul în care sunt intrări şi ieşiri în perioadă?