feb 2013Luna februarie a adus iniţial creşteri pe majoritatea pieţelor bursiere, apoi scăderi abrupte după ce indicele S&P 500 a atins un nou record istoric, investitorii temându-se de euforia începutului de an. Dar în ultimele zile ale lunii, optimismul şi-a revenit în forţă. Această revenire rapidă pare să indice că viitorul arată în continuare pozitiv pentru investitori, aşa că mă aştept în curând să citesc ştiri despre noi recorduri bursiere.

În România firmele listate pe bursă au început să raporteze rezultatele preliminare ale anului 2012 şi cu câteva surprize, acestea sunt destul de pozitive.

Portofoliul Saakra s-a dovedit foarte bine poziţionat în această perioadă, scăderile de la mijlocul lunii au fost mai mult decât compensate de creşterile din ultima săptămână şi înregistrează o creştere de +3,1%. Creşterile cele mai importante s-au datorat acţiunilor Banca Transilvania, care a raportat un profit în creştere într-un an în care sistemul bancar românesc a înregistrat pierderi record. De asemenea Biofarm s-a remarcat cu venituri şi profit în creştere şi a înregistrat un plus de 14% în ultimele 30 de zile sprijinită de achiziţii făcute de SIF Oltenia.

Singura activitate a lunii, a fost suplimentarea poziţiei pe cursul leu-euro, unde continui să mizez pe aprecierea monedei locale, aşa cum am scris luna trecută.

În ultimele 12 luni portofoliul Saakra a crescut cu +19,2%.

Portofoliul Long Term a adus la rândul lui un randament pozitiv,  înregistrând +1,6%. Aici creşterea cu 3% a SIF Moldova a adus cea mai mare creştere de valoare, alături de o uşoară revenire a titlurilor Ceramica, care au crescut cu 7%, după ce a afişat rezultate preliminare mai slabe decât anul trecut, dar care arată totuşi o companie stabilă cu un grad mic de îndatorare care este încă sub-evaluată.

În luna februarie nu am avut activitate în acest cont, iar rezultatul portofoliul pe ultimele 12 luni este de +5,4%.

Ajungem la Portofoliul Global care continuă să ne dea bătăi de cap cu un rezultat de -1,2% în euro.  În lei rezultatul este chiar mai slab, -1,5%. Încă nu am transferat noi fonduri aici şi nici activitate n-am avut.

Randamentul Portofoliuli Global de la înfiinţare (aprilie 2012) şi până la sfârşitul lunii februarie este şi în lei şi în euro de -8,1%.

Please share and like us:
0

Alte articole care te-ar putea interesa:

Comments are closed.

Next Post
»
css.php