Astăzi pieţele financiare s-au cutremurat după anunţul planului de finanţare al economiei cipriote care prevede o taxare a depozitelor bancare cu până la 9,9% (posibil să crească după negocierile din aceaste zile). Deşi nu vreau în general să comentez ştirile zilei, mi se pare o ocazie interesantă de a analiza situaţia unui paradis fiscal în destrămare.
Ciprul nu seamănă cu nicio altă economie din Uniunea Europeană şi dacă deponenţii o să piardă bani din restructurarea băncilor cipriote, asta nu înseamnă că banii din băncile româneşti nu mai sunt siguri, deşi în curând asta vor spune comentatorii şi vocile care prevăd de vreo 3 ani prăbuşirea sistemului economic mondial.
Ciprul este un paradis fiscal, oricât ar spune oricine altceva. Este un paradis fiscal îndulcit de regulile Uniunii Europene care au impus nişte cerinţe minime, dar totuşi impozitul pe profit de 10% şi lipsa taxelor pe câştigurile de capital, îl fac un punct de atracţie, întărit de moneda euro şi de reputaţia de centru financiar. Orice om de afaceri român care se respectă are o firmă în Cipru prin care îşi păstrează deţinerile în firmele din România şi înlocuieşte taxele mai mari de aici cu taxele mai mici de acolo.
Însă dacă lumea se îndreaptă într-o direcţie bună, după criza financiară din 2008-2009, existenţa şi utilitatea paradisurilor fiscale este în pericol. Care este beneficiul pentru o ţară ca profiturile celor mai mari firme şi ale celor mai bogaţi locuitori nu sunt impozitate în tara respectivă? Totuşi România şi Uniunea Europeană n-au putut face prea mult pentru ca să oprească exodul banilor prin Cipru. Până acum.
Ciprul a devenit un centru financiar atât de mare încât apropierea de Grecia şi investiţiile tradiţionale ale băncilor cipriote în ţara respectivă, au făcut ca criza din Grecia să fie exportată în Cipru şi practic a măturat băncile cipriote care au pierdut peste 6 miliarde de euro în 2 ani. După ce a cules câteva miliarde de la Rusia, Ciprul a fost nevoit să ceară ajutorul Uniunii Europene care a profitat de ocazie ca să îi lovească pe cei care au încercat să-şi mute banii în Cipru pentru a plăti taxe mai mici.
Aceasta este de fapt miza taxei de 9,9% asupra tuturor sumelor de peste 100.000 euro aflaţi în Cipru în acest moment, aceşti bani n-au fost taxaţi în ţările de origine aşa că sunt folosiţi pentru a rezolva problemele din Cipru. De asemenea Cipru va introduce un impozit pe câştigurile de capital şi va creşte impozitul pe profit, dinamitându-şi practic statutul de paradis fiscal şi atrăgând atenţia celor ce caută taxe mai mici, că pot fi prinşi din urmă, chiar şi atunci când credeau că au scăpat.
Există pe lângă motivele de mai sus şi alte motive foarte logice, Ciprul nu avea de unde să recupereze bani, băncile străine nu aveau expunere în Cipru şi deci orice anulare a datoriilor statului cipriot nu făcea decât să fure căciula băncilor care îl împrumutaseră şi care sunt deja subcapitalizate. Taxele din Cipru sunt mici, dar în cazul unei creşteri abrupte, exista riscul ca toate fondurile străine să fugă din ţară, aşa cum s-a întâmplat şi în Grecia şi să nu se câştige nimic. Deci taxarea depozitelor este totuşi cea mai bună opţiune pentru statul cipriot, care ar trebui să rezolve majoritatea problemelor dintr-un foc.
Dar cine îşi va mai duce banii în Cipru de acum înainte?
Sfatul cu privire la finanţele personale este:
Taxele pot fi amânate, dar rareori pot fi evitate.
Ce este de învăţat din acest sfat:
Ingineriile financiare complicate care par să aducă câştiguri oamenilor de afaceri şi a celor ce câştigă peste 100.000 de euro pe an se rezumă de fapt la plata unor onorarii grase unor consultanţi şi la transferarea banilor într-o altă ţară care îi taxează mai puţin pentru ca ştie că altfel n-ar vedea banii respectivi. Paradisurile fiscale sunt ţări mici şi când sunt probleme, nu vor ezita să taxeze banii străinilor ca să-şi rezolve problemele proprii.
De acord ca un paradis fiscal nu are ce cauta in UE, insa masura in sine este o atingere a dreptului de proprietate, inacceptabila intr-o Europa democratica. In plus creaza un precedent care poate aduce o criza de imagine sistemului bancar european.
Este prezentata ca si o taxa si dreptul statului de a taxa populatia este binecunoscut in Europa democratica.
In sine orice taxa poate fi vazuta ca o atingere a dreptului de proprietate, dar ce mi se pare relevant in acest caz este ca statul va prevala asupra cetatenilor intotdeauna.
Daca ar fi existat alte solutii mai bune, poate s-ar fi aplicat, dar probabil n-au existat.
Precedente se intampla tot timpul, viitorul ne va spune daca se vor mai repeta sau nu si mai ales cat de des.
In ce măsura sunt afectate băncile cipriote din Romania?
Cat de sigur crezi ca mai este sa ții banii de exemplu la Marfin Bank?
In prezent si in viitorul apropiat sunt la fel de sigure ca si pana acum. Marfin Bank este o banca inregistrata in Romania cu capital cipriot. In Cipru este detinuta in procent majoritar de stat.
Ca banca romaneasca, Marfin respecta indicatorii urmariti de BNR, cel putin nu avem informatii contrare, dar probabil ar fi aparut daca era cazul. Din datele publice, pare ca inregistreaza profit.
Deci in prezent, n-as avea o problema sa-mi tin banii la Marfin Bank.
Ce se va intampla mai departe pe un orizont de 1-3 ani este mai greu de spus. Ca si banca de stat probabil Marfin isi va reduce prezenta in afara Ciprului incercand sa vanda sau sa inchida subsidiara din Romania.
In cel mai rau caz o poate abandona si astfel BNR va fi insarcinat sa gaseasca o alta banca dispusa sa-i preia depozitele, posibil ca daca nu se declara nimeni interesat, sa fie mutate la CEC.
Avand in vedere ca taxarea depozitelor nu s-a aprobat, ultimele stiri par sa creasca sansele pentru partea cu “cel mai rau caz” http://www.bloomberg.com/news/2013-03-22/cyprus-approves-capital-controls-as-ministers-prepare-to-meet.html. Banca mama a Marfin Bank se pare ca va fi lasata sa dea faliment.