Gestiunea sângelui

Principiile economice sunt aplicabile în viaţa de zi cu zi în atât de multe domenii încât ajungem să nici nu realizăm asta.

Azi vreau să scriu despre donarea de sânge şi câteva aspecte care influenţează cantitatea de sânge colectată. Statisticile arată că pentru a satisface nevoia de sânge a unei ţări, este necesar ca minim 1% din populaţie să doneze sânge anual. Este ideal ca aceştia să fie donatori voluntari, care să doneze constant, iar sângele donat este ulterior prelucrat în trei componente, putând fi folosit mai eficient (de unde şi expresia: cu o donaţie salvezi trei vieţi).

Nivelul de dezvoltare al unei ţări se vede din statisticile privind donaţiile de sânge, în ţările dezvoltate peste 3% din populaţie donează în fiecare an, din care peste 99% sunt voluntari, aşa cum arată ultimul studiu al OMS. Ştim că România nu stă bine, pentru că vedem campaniile TV şi ocazional suntem rugaţi de prieteni şi rude să mergem să donăm pentru cineva apropiat. În România donează cam 1% din populaţie, fiind întâlnite ocazional penurii de sânge în spitale. Din proprie experienţă pot să enumăr câteva dintre cauzele pentru care suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol.

Am donat prima oară anul trecut, într-o perioadă în care bifam o listă cu lucruri pe care nu le făcusem niciodată în viaţă (apropo, îmi amintesc acum că n-am bifat încă punctul bungee-jumping). Cum a fost mult mai OK decât credeam, am repetat experienţa de patru ori de atunci şi am observat ce se întâmplă în jurul meu.

Institutul National de Hematologie este principalul loc de recoltare a donaţiilor, iar sala de aşteptare arată ca o sală de cinematograf din anii ’80, fără geamuri şi cu lumină insuficientă. Prima persoană cu care vorbeşti este asistenta care se ocupă de evidenţa donatorilor, care din principiu nu are timp şi chef să stea de vorbă cu tine şi în nici un caz să răspundă la întrebări. Totuşi restul procesului de donare este ceva mai confortabil.

Conform studiului despre atitudini si motivaţii privind donarea de sange, aproximativ 12% dintre donatori o fac pentru recompensele materiale, bonuri de masă de 63 de lei şi reducere de 50% la abonamentul de transport în comun. De altfel, aceştia sunt şi cei care încearcă să păcălească sistemul donând mai des decât o dată la 70 de zile, folosindu-se de alt buletin. La faţa locului eu apreciez că procentul real ar fi de 25%, iar alte surse susţin că este chiar şi mai mare.

A doua mare categorie este formată din persoanele care donează pentru cunoscuţi, 44% conform statisticii de mai sus, 50% aş estima eu ochiometric. O mare parte dintre persoane sunt refuzate, fie datorită greutăţii, fie datorită tensiunii, sau a altor afecţiuni. Evident toate aceste persoane sunt trimise de la spital datorită lipsei de sânge din sistem şi aşa aflăm că raportările României la OMS sunt false – România raportând că 99% dintre donaţii sunt benevole şi neremunerate.

Rămâne categoria celor ce sunt cu adevărat donatori voluntari constanţi, 47% conform studiului, dar nu mai mult de 25% în opinia mea. Aceştia donează de 2-3 ori pe an şi sunt baza sistemului, dar din păcate nici sistemul nu este perfect şi nici numărul lor nu este suficient.

5 motive pentru care posibilii donatori nu ajung să doneze:

• nu au auzit despre campaniile pentru promovarea donării de sânge – 32% conform studiului
• nu îndeplinesc condiţiile de sănătate sau sunt refuzaţi din alte motive – 36% conform studiului
• sunt prea ocupaţi – 16% conform studiului
• le este frică de ace – 13% conform studiului
• locuiesc prea departe de centrele de transfuzii – (2% conform studiului, dar au fost chestionate doar persoane care locuiesc în oraşele care au centre de transfuzii, 30% ar fi o estimare conservatoare)

După un calcul matematic, reiese că aproximativ 22% dintre posibilii donatori, chiar pot deveni donatori voluntari. Şi dacă toate campaniile de promovare a donării de sânge au adus minimul necesar de donatori pentru ca România să nu fie într-o criză permanentă de sânge, tot mai exista motive pentru care apar crize temporare de sânge.

5 motive pentru care există crize de sânge

• Asistentele de la Institutul de Hematologie sunt angajate de Minister, nu de un spital şi au salarii mai mici, astfel că plecările sunt chiar mai numeroase decât în spitale şi există o criză acută de asistente
• O mare parte dintre voluntari sunt studenţii, iar în lunile de vacanţă, cantitatea de sânge donat scade
• În lunile de vară, o parte din angajaţii Institutului de Hematologie dar şi potenţialii donatori sunt în concediu
• Datorită căldurii, un procent mai mare de donatori au ameţeli în timpul donării, care este abandonată
• Tot datorită căldurii, programul de donare în timpul verii este redus

Concluzia este că în lunile iulie-august invariabil apare o criză de sânge în spitale, iar ambulanţele stau parcate în faţa institutului de hematologie aşteptând la coadă unităţile de sânge proaspăt recoltate.

Cât despre mine, după ce am ameţit puţin la ultima donare, în august, asistentele au notat în fişa mea că nu fac faţă donării şi m-au anunţat că nu voi mai fi primit altă dată. O să mai încerc oricum.

Please share and like us:

0

Alte articole care te-ar putea interesa: