Fresenius Medical Care, liderul mondial în servicii şi produse destinate dializei a achiziţionat divizia International Dialysis Centers a companiei Euromedic International inclusiv 8 clinici în România.

Sursa:  Comunicat de presă Fresenius

Data anunţului: 4 ianuarie 2011

Cumpărător: Fresenius Medical Care AG & Co. KGaA

Target: Divizia International Dialysis Centers

Vânzător: Euromedic International

Valoare tranzacţie: 55.400.000 euro (valoare estimată pentru România)

Pachet vândut: 100% din divizia International Dialysis Centers

Consultanţii cumpărătorului:Juridic: CMS

Consultanţii vânzătorului:

M&A: Bank of America Merrill Lynch;

Juridic: White & Case; Linklaters

Valoarea companiei Enterprise Value: 55.400.000 euro (valoare estimată pentru România)

Despre tranzacţie:

Fresenius Medical Care activează în domeniile serviciilor şi produselor pentru dializă, fiind prima societate din lume în acest domeniu. Dializa este o procedură necesară în cazul disfuncţiilor permanente ale rinichilor. Compania are sediul în Germania şi este listată pe bursele din New York şi Frankfurt. Fresenius operează 2.716 clinici de dializă pe toate continentele, inclusiv în România, care deservesc peste 210.000 de pacienţi. Fresenius este în acelaşi timp cel mai mare producător mondial de aparatură pentru dializă.

Euromedic International este un operator european de servicii medicale speciale, respectiv laboratoare de analize, centre de tratament a cancerului şi servicii de dializă. Euromedic are sediul în Ungaria şi prezenţă în 15 ţări europene inclusiv în Marea Britanie, Rusia şi România.

Prin această achiziţie Fresenius îşi întăreşte dominaţia în Europa, în special în Europa de Est, unde Euromedic era lider de piaţă. În urma tranzacţiei, Euromedic a renunţat la una dintre cele trei divizii ale sale, urmând a-şi concentra eforturile în domeniul laboratoarelor de analiză şi al terapiei împotriva cancerului.

Din cele 70 de clinici achizionate, 8 sunt în România, unde Euromedic era poziţionat ca al treilea jucător pe piaţa privată, dominată de Fresenius cu 16 centre şi IHS cu 10 centre. Fresenius este la a doua achiziţie de clinici de dializă în România, după ce a cumpărat 2 centre în 2005. Euromedic la rândul său cumpărase o parte din centrele de dializă în 2008. Valoarea totală a tranzacţiei a fost de 485 milioane euro, ceea ce revine la aproape 7 milioane de euro per clinică, astfel că valoarea aferentă a tranzacţiei din România este estimată la 55,4 milioane euro. Fresenius a devenit astfel liderul incontestabil al pieţei private de servicii de dializă şi este de urmărit dacă vor mai urma consolidări între ceilalţi jucători IHS, Polisano şi Avitum.

Ce părere ai despre articol?
  • Inutil (0)
  • Insuficient (1)
  • Interesant (0)
  • Excelent (0)
Please share and like us:
0

Alte articole care te-ar putea interesa:

Comments are closed.

css.php