1207294_40440467După ce am prezentat două variante opuse de gestiune a banilor într-o familie, aş vrea să aduc în discuţie o a treia abordare – desemnarea unui administrator al banilor. Puteţi citi şi primele două părţi ale seriei, Totul separat şi La comun, dar cu secrete. Aş vrea însă să încep prin a scrie că acestea sunt nişte abordări destul de extreme, iar adevărul este de cele mai multe ori la mijloc, totuşi cred că este interesant să citiţi despre fiecare şi să decideţi cum ar fi ideal pentru familia voastră.

Modalitatea pe care o voi descrie mai jos presupune stabilirea unei persoane care se va ocupa de gestiunea banilor, aşa cum fiecare din parteneri îşi ia asupra sa diverse alte necesităţi familiale, de la cumpărături la făcutul lecţiilor împreună cu copilul şi aşa mai departe.

Administratorul banilor. Fiecare membru al familiei contribuie cu veniturile sale la bugetul gospodăriei, iar sumele strânse sunt puse într-un loc comun, fie că este sertarul cu bani de acasă pentru sumele cash, fie că sunt într-un cont sau mai multe pe care ambii membri sunt împuterniciţi. Unul din membri familiei este responsabil să gestioneze banii respectivi, prin respectarea obligaţiilor de plată, constituirea de depozite sau investiţii, existenţa unei sume de bani cash pentru acoperirea necesităţilor curente. De fiecare dată când este nevoie de a fi făcute cheltuieli se apelează la fondul comun. Toţi banii sunt la vedere, nu există secrete, sau dacă există, este vorba de sume mici, pentru că administratorul trebuie să se asigure că toţi banii sunt gestionaţi în folosul familiei.

Ca să evit scrierea şi a unei a patra părţi a acestei serii, voi comasa aici, un mod de administrare foarte strict şi sever în care o singură persoană administrează chiar şi cheltuielile individuale, precum şi modul mai relaxat în care se administrează în veniturile şi cheltuielile comune, fără să fie restricţii la cheltuieli individuale. Diferenţele sunt date de multe ori de nivelul veniturilor comparativ cu cheltuielile şi de relaţia între soţi/parteneri. Modul prin care se stabileşte persoana care administrează banii este dat fie de o situaţie în care unul dintre parteneri îl domină pe celălat şi prin urmare îşi asumă gestionarea banilor, fie de o situaţie în care cel care câştigă mai mult, se ocupă atât de banii lui cât şi de ai soţiei, fie de o discuţie în urma căreia se decide cine este persoana mai potrivită pentru a se ocupa de adminstrarea banilor (de exemplu datorită pregătirii profesionale).

Cheltuielile individuale. Aşa cum am scris mai sus, în această categorie se face diferenţa între un administrator zbir şi unul relaxat. Primul va impune limite de cheltuieli individuale celuilalt şi îi va da zilnic sau săptămânal o sumă în acest scop (altă modalitate este impunerea unei limite de cheltuieli pe cardul de credit) în timp ce al doilea va lăsa libertatea celuilalt cu privire la cheltuielile individuale şi le va analiza doar impactul lunar. De menţionat că administratorul trebuie să-şi gestioneze propriile cheltuieli individuale şi să-şi impună limite similare cu ale partenerului.

Cheltuielile comune. Este cel mai simplu mod de a le gestiona, având la dispoziţie tot bugetul şi experienţa gestionării acestora lună de lună.

Achiziţia de bunuri de folosinţă îndelungată. În mod ideal, decizia de achiziţie se ia în comun, iar administratorul stabileşte doar bugetul disponibil şi se ocupă de plată. În cazuri mai puţin fericite, administratorul decide, iar partenerul acceptă.

Credite: Când este nevoie să se contracteze un credit si ia decizia la comun iar cel cu venituri mai mari va contracta probabil creditul, cu partenerul drept garant. Rata va fi plătită de către administrator din contul comun.

Economiile: Aici cred că este diferenţa cea mai mare faţă de celelalte abordări. Administratorul ar trebui să se ocupe de gestionarea eficientă a economiilor, să urmărească evoluţia lor şi să stabilească nivelul de economii sustenabil pentru familie, cu strângerea şurubului atunci când cheltuielile individuale afectează capacitatea de economisire. El este de fapt responsabil şi de existenţa unor economii, iar dacă acestea lipsesc, este un eşec al administratorului, pentru că oricât de grele ar fi condiţiile de viaţă a unei familii, dacă există un venit, există şi o posibilitate de economisire.

Administratorul incorect: Principalul risc în stabilirea unui administrator este riscul ca acesta să nu fie corect. Vorbim aici de o familie şi respectul şi dragostea între soţi ar trebui să nu permită unuia să profite de celălalt, dar din păcate ştiu câteva exemple unde acest lucru se întâmplă. Concret, administratorul banilor profită de poziţia lui (şi eventual de rolul dominant în familie) pentru a-şi aloca mai multe fonduri pentru el, decât pentru celălalt membru. Poate fi vorba de cheltuieli individuale dar şi comune şi de achiziţii de bunuri de folosinţă îndelungată pe care le doreşte el, nu pe care le-ar dori şi soţul/soţia. Mi se pare irelevant dacă administratorul câştigă mai mult sau mai puţin decât cealaltă persoană, un astfel de comportament este dăunător, mai ales că de obicei se face cu preţul diminuării sau inexistenţei economisirii.

Sfatul cu privire la finanţele personale este:

Această abordare este  “capitalistă”, prin specializarea unei persoane în gestiunea banilor, dar însoţită de solidaritate în familie este preferată abordăriilor “Totul separat” sau “La comun dar cu secrete”. Totul este să nu se abuzeze de rolul de administrator.

Ce este de învăţat din acest sfat:

Administrarea “specializată” a banilor poate asigura bunăstarea cuplului. Este mai uşor să faci economii şi achiziţii pe termen lung. Dar atenţie la riscul de a se ajunge ca unul din membri să fie exploatat de celălalt. Capitalismul este bun dacă este ţinut sub control.

Ce părere ai despre articol?
  • Inutil (2)
  • Insuficient (3)
  • Interesant (12)
  • Excelent (5)

Alte articole care te-ar putea interesa:

2 Comments for this entry

  • Luca says:

    Florin,

    te felicit pentru seria de articole:)

    as propune si o alta modalitate de gestionare: consiliul de familie.
    fiecare decizie de cumparare este aprobata in prealabil de sot si sotie, fiecare dintre ei are drept de veto. pentru cheltuielile ocazionale urgente, de mica amplitudine, fiecare membru are dreptul sa ia decizii independent, dar care trebuie ulterior sa le justifice in fata consiliului (celalalt membru, in cazul familiei formate din sot si sotie). acest model presupune ca toti banii castigati de cei doi sunt adunati in bugetul familial.

  • soso says:

    foarte folositor, banii familiei sunt importanti

css.php