1102931_87795612Oricâte sfaturi despre gestiunea finanţelor personale ar citi cineva, nu poate să le folosească decât după ce există consens în familia sa. Prima parte a acestui articol a prezentat situaţia în care într-o familie totul este separat. Fiecare are grijă de banii proprii şi orice plăţi între soţi/parteneri se fac pe bază de justificări. Primul comentariu la articol a fost din partea unui cititor căruia nu-i venea să creadă că există aşa ceva. Totuşi este o realitate şi numai câteva zile mai târziu am aflat că un cuplu cu care suntem prieteni îşi gestionează astfel banii de 10 ani de când sunt căsătoriţi, şi împart la doi chiar şi cheltuielile zilnice de la supermarket.

Astăzi voi prezenta o altă abordare, cea în care banii sunt administraţi în comun, dar există şi rezerve mai mult sau mai puţin secrete ale fiecărui membru al familiei. Voi discuta despre gestionarea cheltuielilor comune, cheltuielilor individuale, veniturilor individuale, dar şi veniturile comune, economiile şi creditele.

La comun, dar cu secrete. Fiecare soţ/partener îşi aduce contribuţia la veniturile familiei şi este solidar cu nevoile acesteia, deci este de acord să adauge toţi banii la bugetul familiei. Fiecare se ocupă de cheltuielile gospodăriei plătind din veniturile proprii, iar dacă rămâne fără bani, apelează la celălalt pentru a primi o sumă suplimentară. Cel mai probabil cel/cea care face cumpărăturile uzuale va cheltui mai mulţi bani în timp ce economiile vor fi făcute de celălalt. Veniturile fiecăruia sunt cunoscute şi pentru cheltuielile mari se discută până se ajunge la consens. Totuşi, există secrete, fonduri mai mici sau mai mari pe care fiecare dintre soţi şi le ţine ascunse de celălalt cu scopul de a le folosi fără să fie nevoit să ceară permisiunea. Cred că această abordare este cea mai des întâlnită, dar cum nu s-a făcut vreodată un sondaj pe tema asta, n-am cum să fiu sigur.

Cheltuielile individuale: Există o anumită flexibilitate în a permite fiecăruia să-şi facă micile cheltuieli individuale fără să trebuiască să dea raportul. Totuşi, dacă aceste cheltuieli devin semnificative, celălalt partener va observa. Dacă este cel care face cheltuielile comune şi cere mai mulţi bani decât de obicei, va apărea întrebarea “Dar cum de ai rămas fără bani aşa repede, pe ce i-ai cheltuit?“. Dacă este cel care rămâne cu economiile, va fi întrebat “De ce ai pus mai puţini bani la bancă luna asta, pe ce i-ai cheltuit?“. În urma acestor întrebări se va agrea de bunăvoie o posibilă restrângere a cheltuielilor individuale, sau poate chiar o creştere a acestora pentru celălalt partener pentru a asigura un echilibru în familie.

Cheltuielile comune: Este simplu să se gestioneze astfel de cheltuieli, cine face cumpărăturile plăteşte şi dacă rămâne fără bani cere de la celălalt. Nu se pune problema unei împărţiri sau a unei limitări, altfel decât cele agreate în familie pentru a evita excesele inutile.

Achiziţia de bunuri de folosinţă îndelungată: Şi aici este relativ simplu să se gestioneze astfel de achiziţii. Fiind vorba de bunuri de utilizare comună, contul de economii va fi folosit cu acordul şi în interesul ambilor soţi. Se va agrea un buget de cheltuieli şi apoi se va găsi produsul care să se încadreze în acesta. Chiar şi în cazul bunurilor de valoare mare, autoturism, locuinţă, decizia va fi luată la comun, banii se plătesc din contul familiei.

Credite: Când este nevoie să se contracteze un credit de către unul dintre parteneri, detaliile se vor agrea în familie. Cel cu venituri mai mari va contracta probabil creditul, iar partenerul va fi garant. Rata va fi plătită de către titularul creditului, dar reprecusiunile vor fi pe întreaga familie prin diminuarea sumei aflate la dispoziţie pentru cheltuieli şi economii.

Economiile: Aşa cum am spus, prin această abordare economiile se strâng în mod natural la persoana care nu se ocupă de cheltuielile comune, asta în situaţia în care veniturile celor doi parteneri sunt relativ apropiate. Cel mai probabil nu se discută prea mult modalitatea de economisire, pur şi simplu ceea ce rămâne la sfârşitul lunii se depune la bancă într-un depozit. De multe ori însă economiile sunt mici sau inexistente pentru că fiecare dintre soţi preferă să cheltuiască mai mult din banii comuni, decât să-i economisească, poate şi pentru că are percepţia că dacă nu îi cheltuieşte el îi va cheltui partenerul.

O soluţie practică la această dilemă este contractarea unor obligaţii fixe pentru a stimula economisirea. Vorbim de produsele de asigurare cu componentă de economisire, fondurile de pensii sau chiar creditele pentru bunuri de folosinţă îndelungată.

Nu o să uit explicaţia unor prieteni apropiaţi care şi-au cumpărat apartament cu credit când încă erau foarte tineri şi s-au înhămat astfel la nişte cheltuieli care le-au limitat foarte mult opţiunile:
“Dacă n-ar trebui să plătim banii la bancă, i-am cheltui. Aşa măcar vom rămânecu apartamentul după ce plătim împrumutul.”

Contul secret: Cheltuielile individuale pot fi uneori greu de înţeles şi de acceptat de celălalt membru al familiei. Dacă ar exista o comunicare perfectă, totul s-ar rezolva, dar altfel unul sau ambii soţi recurg la strângerea unor rezerve ascunse de celălalt. Acestea provin fie din bani obţinuţi neaşteptat (o primă,un venit ocazional), fie din mici economii făcute în cursul fiecărei luni. Este important ca celălalt soţ să nu ştie despre aceşti bani pentru că ar solicita pe bună dreptate ca aceştia să fie puşi la fondul comun. Uneori aceste cheltuieli nu vor fi aflate niciodată de partener, alteori însă vor fi evidente şi atunci vor fi justificate ad-hoc: “Am luat o primă luna asta“.

În timp totuşi este probabil ca micul secret să se transforme într-un secret la vedere, fiecare soţ să-şi pună de-o parte micul său tezaur de folosit în momente speciale, iar fiecare să admită că şi celălalt face la fel.

Nici în această abordare nu există un coordonator în familie care să se ocupe specific de gestiunea banilor, subiectul va fi dezbătut arareori şi probabil se vor prefera soluţiile simple (economii la bancă, asigurări cu componentă de investiţii, credite).

Sfatul cu privire la finanţele personale este:

Această abordare este foarte “socialistă”, arată solidaritate în familie precum şi puţină sare şi piper prin conturile secrete. Este preferată abordării “Totul separat”.

Ce este de învăţat din acest sfat:

Administrarea banilor “la comun” reprezintă un bun început în gestionarea finanţelor cuplului. Resursele familiei sunt folosite relativ eficient şi este mai uşor de economisit şi de făcut achiziţii pe termen lung. . Există însă şi riscul de a merge prea departe cu contul secret până la a priva familia de o parte importantă din veniturile fiecărui membru.
Ce părere ai despre articol?
  • Inutil (3)
  • Insuficient (1)
  • Interesant (16)
  • Excelent (4)

Alte articole care te-ar putea interesa:

1 Comment for this entry

  • Radu C. says:

    Foarte interesant acest post. Si eu as merge tot pe abordarea “la comun” intrucat daca tot ai intemeiat o familie, nu poti avea veniturile si cheltuielile separate. La comun, unele cheltuieli chiar se diminueaza, deci casatoria sau concubinajul sub acelasi acoperis este si mai “rentabil”
    Din experienta mea, totusi este mai bine sa existe cate un mic fond secret (un fel de FSB sau FSN) pentru cadouri sau cheltuieli marunte de mica valoare, dar care iti provoaca o satisfactie.

    Te urmaresc si mai departe.

    Radu

css.php