De la început notez că denumirea de bunuri de folosinţă îndelungată aproape a dispărut din vocabular, pentru că producătorii ar prefera să le schimbăm în fiecare an, când lansează un nou model. Voi folosi termenul pentru a diferenţia de bunurile de consum imediat, acele bunuri pe care le putem folosi timp de mai mult de un an. Din punct de vedere al finanţelor personale, gestionarea achiziţiei şi folosirii acestor bunuri este foarte importantă pentru că sunt de valoare mai mare.

Când vorbim de cumpărarea acestor bunuri, este foarte important să obţinem preţul cel mai bun şi reducerea cât mai mare pentru că sumele economisite sunt importante. Am aplicat şi eu sfatul respectiv atunci când am mobilat un apartament, atunci am comparat oferte pentru a căuta preţul cel mai bun şi am mai obţinut 10% discount per total la valoare achiziţiei plus alte avantaje. Metodele folosite atunci au fost:

  • Compararea preţurilor şi a calităţii – valabil pentru magazinele de electrocasnice şi mobilă
  • Obţinerea discounturilor de volum – am obţinut un card de discount de 2,5% la prima achiziţie importantă de la un magazin, apoi l-am folosit ca să cumpăr şi restul produselor
  • Folosirea bonurilor de discount – în cazul electrocasnicelor, am primit un bon de 2% din valoarea bunurilor, pe care l-am folosit să cumpăr peste două săptămâni, alte bunuri din acelaşi loc
  • Folosirea ofertelor – chiar dacă nu am cumpărat mărci ieftine, am cumpărat mărcile bune aflate la promoţie în perioada respectivă
  • Negociere la achiziţia de la firma de mobilă pe comandă – am obţinut 15% reducere faţă de preţul iniţial
  • Plata în rate – la electrocasnice dar şi la o parte din mobilă am folosit facilitatea de plată în rate fără dobândă, pe o perioadă de 3 luni pentru unele bunuri şi 12 luni pentru altele

O altă ocazie în care am luat o decizie cu influenţă asupra finanţelor personale a fost cu 5 ani în urmă, când mi-am cumpărat un nou autoturism. La prima maşină cumpărată, am fost în showroom şi am cumpărat un model nou, particularizat cum am dorit, dar am ştiut că plătesc scump această particularizare. La a doua maşină am căutat mult modelul care să corespundă nevoilor mele ca şi tip, dotări, calitate, dar pe lângă modelul nou, m-am uitat şi la modele puţin mai vechi vândute tot la reprezentanţă, cu garanţie.

  • Am văzut întâi modelul nou, am discutat în detaliu dotări şi preferinţe, apoi am negociat o reducere la preţul de listă de 10% – n-a fost uşor, dar am insistat, am venit cu argumente, dotări superioare ale altor modele, am făcut test-drive etc. A durat cam jumătate de oră, timp în care soţia mea se cam foia lângă mine pentru că ştia care e planul şi se gândea că negociez prea mult pentru modelul nou. La final am spus că parcă m-ar interesa mai mult un model uşor rulat.
  • Am ales dintre autoturismele vechi de un an folosite de reprezentanţă un model care se plia aproape total pe cerinţele mele şi care avea 10.000 de km rulaţi. Mi s-a oferit un preţ mai bun, dar reacţia mea imediată a fost “Păi la modelul nou am obţinut 10% reducere, ceea ce mă aduce cu preţul aproape de cel pe care mi l-aţi oferit”. Rezultatul a fost 10% reducere faţă de preţul iniţial al modelului rulat.

Astfel am obţinut maşina pe care mi-am dorit-o, aproape nouă, cu garanţie şi 17% reducere faţă de preţul de listă.

O abordare aproape similară se poate aplica şi la electronice, folosindu-ne în avantajul nostru de schimbarea modelelor făcută de producător. Cum aceştia aduc un model nou pe piaţă aproape în fiecare an, trebuie să scape de modelele vechi, sau să le diferenţieze ca preţ pentru a susţine vânzările noului produs.

De aceea, la începutul lunii, când mi-am cumpărat primul aparat foto DSLR, am profitat de faptul că la modelele Canon, tocmai se lansase modelul 650D, care înlocuia modelul 600D, lansat în iulie 2011. Deşi diferenţele dintre cele două aparate nu erau foarte mari, noul model costa cu 20% mai mult decât cel vechi. Mai mult însă, pentru a lichida stocul vechilor aparate, s-a lansat o promoţie cu 17% reducere de preţ pentru modelul 600D, pe care l-am cumpărat deci cu o reducere totală de 40% faţă de modelul nou.

Sfatul cu privire la finanţele personale este:

Folosiţi mai mult timp pentru a alege şi negocia un bun de folosinţă îndelungată şi alegeţi un model care să optimizeze raportul calitate-preţ.

Ce este de învăţat din acest sfat:

Dacă pentru bunurile uzuale nu este recomandat să facem cumpărături la impuls, pentru cele de folosinţă îndelungată, recomandarea este chiar imperioasă, pentru că sumele sunt mai mari, iar în plus, şi posibilităţile de îmbunătăţire a raportului calitate-preţ sunt mari. În plus, nu trebuie să faceţi rabat la calitate pentru preţ, trebuie să căutaţi produse de calitate similară, sau cvasi-similară şi un preţ mai bun.

În articolul următor, voi scrie despre perioada de folosire a bunurilor de folosinţă îndelungată, o altă modalitate de a nu cheltui pentru acestea mai des decât este necesar.

Ce părere ai despre articol?
  • Inutil (0)
  • Insuficient (2)
  • Interesant (0)
  • Excelent (7)
Please share and like us:
0

Alte articole care te-ar putea interesa:

2 Comments for this entry

  • Radu says:

    Total de acord cu abordarea ta!
    Radu

  • Lucian says:

    Sunt corecte sustinerile tale.
    Exista nenumarate reduceri, bonusuri, facilitati pe piata. Unele sunt afisate, altele trebuie sa stii cum sa le accesezi.
    De curand am achizitionat un autoturism. Stiam ce model doresc, ce motorizare si ce varianta de echipare. Asa ca am trimis cate un mail la toti dealerii din tara cu specificatiile respective si cu solicitarea unei oferte. Ofertele au fost variate. Pasul urmator a fost sa le trimit mailuri in care imi aratam regretul ca nu mi-au putut face oferte la fel de bune ca celelalte. Asa am primit noi oferte. In final dupa nenumarate discutii am obtinut o reducere de la 20500 euro pret de catalog la 16400 parca, fara remat O reducere buna zic eu, nu? Uimirea mea a fost cand am primit factura. Bneficiasem de 4 tipuri de reduceri, care trimiteau la niste circulare interne.
    Deci exista reduceri, dar nu intodeauna le scot direct pe piata.
    La fel procedam si in cazul vacantelor in strainatate. Daca iti rezervi timpul necesar si depui un anume efort poti sa scoti vacante nemaipomenite la preturi convenabile. In vara aceasta doua saptamani in Franta si Elvetia au fost mai ieftine decat daca le as fi petrecut in Romania.
    Piata este foarte variata si ofera foarte multe oportunitati.

css.php