Am primit foarte multe opinii pozitive după articolul referitor la bani pentru copii. Mă bucur că este un subiect de interes şi continui astăzi cu sfaturi şi idei suplimentare.
Banii dau ocazia unei persoane, fie că este copil sau adult, să ia decizii, iar procesul de a lua decizii singur este foarte important. Iniţial părinţii iau toate deciziile pentru copii, dar la un moment dat trebuie să începem să transferăm unele decizii către copii, pentru a îi ajuta să înveţe şi a evita ca ei să devină dependenţi de deciziile părinţilor mai târziu. În plus, educaţia şi motivarea copiilor de a economisi bani şi a-i investi, le va permite să pună de-o parte mai mult şi să obţină mai multe beneficii de pe urma banilor cheltuiţi.
1. Alocaţie sau plată? Încep cu o discuţie despre alocaţia pentru copii, iar întrebarea se pune dacă îi cerem copilului să facă ceva anume pentru bănuţii respectivi, sau îi dăm necondiţionat? Partea negativă a alocaţiei este că nu îi dezobişnuim pe copii de conceptul că “banii pică din cer” – totuşi cât timp le explicăm în paralel de unde provin banii, ei vor înţelege că este vorba de solidaritatea în familie şi nu de un drept al lor inalienabil.
Pe de altă parte, plata contra unei prestaţii deşi ajută copiii să înţeleagă că trebuie să muncească pentru bani, duce exact la lipsa unei solidarităţi în familie, copilul obişnuindu-se să contribuie numai dacă primeşte beneficii băneşti şi să pretindă astfel de beneficii pentru orice activitate în familie.
Îmi amintesc că părinţii mei au început să-mi dea bani cu condiţia să duc găleata la gunoi. Ca şi copil eu nu prea aruncam lucruri la gunoi aşa că părinţii mei trebuiau să-mi reaminteasca în mod constant să duc găleata, ceea ce ducea la certuri inutile, pentru că ei oricum îmi dădeau banii.
Plata pentru performanţe şcolare riscă să inducă copilului ideea că nu învaţă pentru el, ci pentru părinţi, sau pentru bani, ceea ce poate duce la probleme în viitor. O altă variantă întâlnită uneori este reţinerea alocaţiei pentru comportament inadecvat, deşi să dai banii cu o mână şi să-i iei cu cealaltă nu cred că aduce beneficii, iar copilul se poate obişnui cu faptul că banii pot rezolva problemele de comportament, ceea ce de obicei nu este adevărat.
Gândindu-mă la toate aceste lucruri eu am implementat o abordare mixtă pentru copiii mei, au o alocaţie săptămânală fixă, dar la care se pot adăuga sume suplimentare în anumite situaţii – de exemplu am ieşit cu copiii să împărţim fluturaşi pentru a promova o mică afacere de familie, i-am lăsat pe ei să facă treaba şi la 1 leu pe fluturaş sigur i-am plătit peste preţul pieţei. Iar atunci când băiatul meu a avut o realizare pe plan sportiv, nu i-am dat bani, dar i-am cumpărat ceva ce îşi dorea, dar a fost un premiu, nu o plată.
2. Monopoly cu copiii. Cei mici se pot obişnui să folosească banii din jocurile tip Monopoly, dar în acest caz este nevoie de răbdare mai ales dacă începeţi de la o vârstă fragedă. Cei doi copii ai mei joaca Monopoly de la 4 şi 6 ani, le-au plăcut întotdeauna pionii, dar iniţial am inventat nişte reguli simplificate, le dădeam proprietăţile pe gratis, foloseam mai puţin banii, nu am introdus şi casele, acum la 5 şi 7 ani, am trecut la regulamentul complet, cea mică deja citeşte zarul, iar băiatul citeşte şi biletele trase şi deja se descurcă cu jocul. Evident încă nu am terminat nici un joc, dar chiar dacă stăm doar 30 de minute, tot e o activitate utilă. Apropo, noi jucăm varianta clasică dar acum au apărut în comerţ Monopoly Deal – cu cărţi, se termină în 15 min şi Monopoly Junior, pentru copii de 5-8 ani. (le găsiţi pe Nichiduţă.ro, aveam link-uri directe dar le tot schimba)
Nu ştiu dacă pasiunea mea referitoare la bani are legătură cu jocurile de pe vremea când eram copil, dar ştiu că stăteam lângă părinţii mei când jucau Monopoly cu vecinul de la 8 şi cel de la 6, iar când ei se uitau la filme video la care noi nu aveam voie, încercam şi noi să jucăm. Mai târziu am fost pasionat de “Bunul Gospodar”, varianta comunistă de Monopoly, jucam ore în şir cu verii mei.
3. Despre finanţe în familie. Implicarea copiilor în discuţiile serioase despre cheltuielile următoarei vacanţe, deciziile despre anumite cheltuieli sau despre bugetul săptămânii este benefică pentru că deşi nu prea au cu ce să contribuie, copiii pot învăţa mult din astfel de discuţii şi oricum se simt importanţi pentru că sunt participanţi la discuţii “serioase”.
Părinţii mei mi-au cerut părerea despre deciziile care implicau bani începând de la 14-15 ani, mai ales când nu erau foarte hotărâţi, iar votul meu, deşi nu era decisiv, avea o oarecare greutate. Îmi amintesc că am votat pozitiv la achiziţia casei lor actuale din Bucureşti şi a fost o decizie foarte bună la vremea aceea (1997).
Ce este de învăţat din aceste sfaturi:
Copiii ca şi adulţii învaţă din experienţe, dar atunci când este vorba de bani, greşelile se dovedesc mai scumpe cu cât au loc mai târziu. De aceea este mai bine să treacă prin aceste experienţe de mici şi aici mă refer la cele negative – de exemplu băiatul meu nu-şi duce portofelul în tabără pentru că anul trecut i l-a luat un coleg de cameră şi s-a zbătut mult să-şi recupereze banii.
Mai multe sfaturi şi idei pe această temă, în articolul următor: Încă 3 ponturi despre bani şi copii.
Salut,
Foarte utile informatiile. Chiar mi-e dor de Bunul Gospodar. Eu mai jucam si turism. Monopoly l-am descoperit abia acum 2-3 ani (cred ca suntem amandoi din Generatia cu Cheie la Gat).
Din pacate linkurile catre monopoly nu merg.
Felicitari pentru articole!
Multumesc, pentru ca mi-ai spus, se pare ca am gresit eu niste setari si aici si la alte linkuri. Vor merge in curand.
Încă o dată, mulţumesc pentru atenţionare, cu ocazia asta am învăţat în sfârşit cum să fac link-urile corect, erau mai multe link-uri buşite în tot site-ul, sper că le-am remediat pe toate.
Cu placere!
Cred ca ar fi fost bun si un link catre Cursa Sobolanului.
Am citit cateva din carţile lui Robert Kiyosaki, sunt în mare măsură interesante, dar totuşi există destul de multe informaţii care ori nu sunt aplicabile, ori nu sunt corecte, aşa că nu pot să recomand cartea lui, decât cu îndemnul, “citiţi cu atenţie şi decideţi ce este adevărat şi ce nu e adevărat”. Conceptul de Cursa Şobolanului este însă un concept valabil.