Mai ţineţi minte când am scris că mi-am pregătit vacanţa de iarnă în octombrie anul trecut ? M-am încadrat în 2100 de euro pentru o familie de doi adulţi şi doi copii.

Acum a venit rândul vacanţei de vară şi dacă vreţi să faceţi rezervare prin agenţie, momentul cel mai potrivit este să o faceţi în această perioadă. Dacă sunteţi din Bucureşti, profitaţi de târgul de turism din perioada 15 – 18 martie (detalii pe www.targuldeturism.ro), dar nu ca să vă hotărâţi, ci ca să obţineţi reduceri suplimentare.

Reducerile de early booking valabile de obicei până la sfârşitul lunii martie sunt de 10 – 30% din preţul sejurului. La acestea se adaugă reduceri suplimentare de circa 10% pe perioada târgului. De aceea abordarea mea a fost de a prospecta piaţa săptămâna trecută pentru a alege câteva destinaţii favorite pentru vacanţă, într-un buget tot de 2100 de euro, iar la sfârşitul săptămânii, sper să reuşesc să fac rezervarea cu un discount suplimentar.

Evident că va trebui să plătesc toată suma în avans, dar cu o agenţie de încredere şi cu banii disponibili, reducerea compensează pe deplin plata în avans cu 3 luni. Ca şi anul trecut, destinaţia este Antalya, zbor cu avionul, cazare la hotel de 5 stele cu all inclusive, poate chiar acelaşi hotel de anul trecut (ar fi prima oară). Pentru a obţine un preţ mai bun, voi pleca la început de iunie, profitând de faptul că juniorii nu merg la şcoală şi că fiind începutul perioadei de vacanţe, îmi va fi mai uşor să-mi iau concediu.

Anul acesta am luat în calcul şi varianta de a călători independent în Antalya, cu Pegasus Airlines şi Booking.com. Luând în calcul şi transportul de la aeroport la hotel, costul total ar fi fost de 2000 de euro, plătibili tot în avans. Nefiind o diferenţă mare de preţ, rămân pe varianta agenţiei de turism. O altă variantă de călătorie este de a închiria o vilă pe perioada vacanţei, dar deocamdată un hotel all inclusive ne oferă o diversitate mai mare de activităţi pentru doi adulţi şi doi copii mici.

Tot ce mai rămâne de făcut este să merg la târg şi … să găsesc încă o familie cu care să mergem împreună la mare.

Actualizat 22 martie: Cel mai bun preţ obţinut la târg a fost 1760 euro cu plata unui avans de 30% în 24 de ore. Am sunat şi la o agenţie a unori prieteni şi mi-au oferit 1770 euro cu plata în 10 zile, ofertă pe care am acceptat-o. Preţul este similar cu cel pe care l-am plătit anul trecut la acelaşi hotel.

Ce părere ai despre articol?
  • Inutil (1)
  • Insuficient (0)
  • Interesant (4)
  • Excelent (1)
Please share and like us:
0

Alte articole care te-ar putea interesa:

2 Comments for this entry

css.php